Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe: Avertizări din profețiile biblice cu privire la furtuna planetară ce va să vină

40.00 lei

Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla și la venirea Fiului omului.“
—Matei 24:37

Povestea lui Noe este lecție de școală duminicală, este predată cu ani-male pe flanelograf—însă Biblia ne înfățișează o imagine mai sumbră: o omenire ce a ajuns atât de rea încât Dumnezeu a hotărât să o nimicească printr-un potop planetar. La distanță de câteva mii de ani, Isus profețește că aceeași răzvrătire împotriva lui Dumnezeu va marca zilele ce vor premerge vremurilor din urmă.

Această carte scrisă de Jeff Kinley, autor recunoscut în domeniul profeției, prezintă paralele dintre lumea anterioară potopului și lumea zilelor noastre, scoțând în evidență sporirea răului și a imoralității, precum și pandemia de fărădelege. Cartea

• examinează semnele conform cărora vremurile din urmă se apropie cu repeziciune,
• afirmă urgența ca cei pierduți să audă adevărul plin de compasiune al lui Dumnezeu,
• îi ajută pe credincioși să trăiască cu înțelepciune, astfel încât zilele lor să conteze pentru veșnicie.

Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe prezintă dovezi biblice conform cărora judecata lui Dumnezeu este iminentă și arată cum relatarea despre Noe poate da speranță tuturor celor care Îl urmează pe Hristos.

Jeff Kinley (master în teologie, Seminarul Teologic din Dallas) a scris peste 30 de cărți și ține cuvântări în toată țara. Lucrarea sa de slujire ajută bisericile și pe creștini să deosebească vremurile și să trăiască cu încredere. Podcast-urile lui—Prophecy Pros Podcast cu Todd Hampson și Vintage Truth Podcast—sunt ascultate în peste 130 de țări. Jeff și soția sa locuiesc în Arkansas și au trei fii adulți.

1 in stock

Categories: ,

Description